Compania producătoare atrage atenția asupra unor noi măsuri de minimizare a riscurilor în ceea ce privește medicamentul Imbruvica (ibrutinib).
Un studiu recent nu a găsit nicio dovadă științifică cum că administrarea unei aspirine pe zi ar scădea riscul de fracturi în cazul persoanelor vârstnice sănătoase.
„Ajunge târziu în România pentru că eu am o responsabilitate faţă de banii publici”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
China a raportat luni cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19 din ultimele şase luni, în pofida numeroaselor lockdownuri care au perturbat economia şi viaţa cotidiană.
Potrivit Asociației Americane a Inimii, aproape jumătate dintre adulții din Statele Unite au hipertensiune arterială, și doar unul din cinci adulți americani își ține tensiunea arterială sub control adecvat.
Pfizer şi BioNTech se alătură astfel altor laboratoare care încearcă să dezvolte un vaccin combinat, pe bază de ARN mesager.
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a dat publicității la 1 noiembrie rezultatele unui studiu cu privire la percepția românilor despre testarea COVID, simptomele bolii.
Virusul care dă COVID-19 poate activa acelaşi răspuns inflamator la nivelul creierului ca boala Parkinson, inducând un potenţial risc de afecţiuni neurodegenerative, arată cercetătorii australieni.
Printre motivele invocate de români în ceea ce privește amânarea prezentării la medicul de familie ori la medicul specialist atunci când au simptome indicative pentru COVID-19 se află teama de internare și teama că ar trebui să se autoizoleze, arată rezultatele unei cercetări.
Producătorul indian de vaccinuri Serum Institute of India a distrus peste 100 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 după ce acestea au expirat.
Dr. Adriana Spineanu revine la rubrica „Doza de ficțiune” cu un un text nou. Subiectul central al prozei este pandemia de COVID-19. „Știu că poate unii sunt deja suprasaturați, dar abordarea, cred eu, este una nouă.”
Din 28 septembrie până în 31 octombrie am făcut un studiu fără valoare statistică, în care i-am numărat pe cei care poartă mască în zonele aglomerate prin care am trecut.
Recent a decedat în zona mea un pacient cu antecedente cardiace. Imediat au apărut „părerologi” care erau convinși că pacientul a murit subit din cauza vaccinului – asta, deși el nu fusese vaccinat!
„Noua rutină de sănătate” este o campanie de informare privind importanța testării în cazul bolilor virale, inclusiv în cazul COVID-19, inițiată de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.
EMA recomandă măsuri pentru a reduce riscul apariției reacțiilor adverse la inhibitorii kinazei Janus utilizați în tratamentul unor afecțiuni inflamatorii.
Disney Resort din Shanghai şi-a suspendat brusc operaţiunile, pentru a pune în aplicare măsurile de prevenţie anti-COVID-19.
Cercetătorii au investigat asocierea dintre depresia instalată mai târziu în viață și demența. Ei au estimat influența tratamentelor antidepresive asupra riscului de demență la anumiți pacienți.
Gigantul YouTube a anunțat pe 27 octombrie că va introduce certificarea conturilor medicilor şi ale altor profesionişti din domeniul sanitar pentru a evidenția conținutul video de încredere și pentru a limita dezinformarea.
Cazurile de tromboză sunt mai frecvente după vaccinul împotriva COVID de la AstraZeneca decât după cel de la Pfizer-BioNTech, deşi rămân foarte rare, se arată într-un studiu publicat joi.
Multe lucruri se vor scrie despre pandemia de COVID-19 în anii care vin. Banală, deja, a devenit denumirea originală a bolii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe